sâmbătă, 20 mai 2017

Isus promite pe Duhul Sfânt ca „apărător” [VI TP (A) - 21 mai 2017]


Isus promite pe Duhul Sfânt ca „apărător”
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 mai 2017)


Lecturi: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21.


Este duminica care precede sărbătoarea Înălțării Domnului. „Știind că îi venise ceasul să treacă din această lume la Tatăl” (In 13,1), Isus promite pe Duhul Sfânt discipolilor său ca „apărător” care îi protejează în lupta care vor trebui s-o susțină cu lumea ostilă. În centrul celebrării stă Cristos care, prin misterul său pascal, ne dă pacea și bucuria. Să vedem cum?

În prima lectură luată din cartea Faptele Apostolilor (Fap 8,5-8.14-17) descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a Evangheliei. Biserica celui înviat nu cunoaște bariere politice și culturale. Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Activitatea misionară înfăptuită de către diaconul Filip aduce eliberare și bucurie. Este trimis în Samaria – pe care Isus însuși a vizitat-o (In 4 – Isus și samariteana) – nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice Evanghelia. Știm că Samaria era o regiune dispreţuită: evreii evlavioși nu se întâlneau cu samaritenii nici nu vorbeau între ei. Samaria era considerată „eretică”. Locuitorii săi erau priviți drept infideli față de Dumnezeului alianței. Dar după ce au fost atinși de har, se convertesc fiind botezaţi. Prima vestire a lui Isus adusă de Filip găsește o primire bucuroasă. „A început să li-l predice pe Cristos. […] Astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea” (vv. 5; 8). După această primă fază urmează a doua intervenție. „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (vv. 14-15). Sunt martorii învierii lui Cristos aceea care pot să-l reverse pe Duhul Sfânt asupra credincioșilor. Ei vin de la Ierusalim. Petru și Ioan sunt cei desemnați ca să autentifice lucrarea pe care a făcut-o Filip. Ei comunica celor botezați darul Duhului Sfânt. Prin impunerea mâinilor apostolilor. Este ritul – văzut în tradiția Bisericii – a sacramentul Mirului. Reprezintă, în miniatură, sărbătoare Rusalii pentru samariteni. Duhul Sfânt vine prezentat ca rodul de credință anunțat în Samaria. Este pecetluirea întemeierii Bisericii. Duhul Sfânt însuflețește comunitatea lui Cristos.

În ochii Domnului, nimeni nu e nevindecabil. Asemenea lui Filip, Petru și Ioan suntem trimiși să împlinim gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.

În a doua lectură, sfântul Petru (1Pt 3,15-18) se adresează creștinilor care îndură calomnii și persecuții. Rămâne în centru mereu Cristos care „a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu” (v. 18). Suferința Bisericii este paralelă cu cea a lui Cristos. Ea nu are ca scop moartea ci speranța.  „Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” (v. 15). Toate aceasta sunt ceva măreț, dar paradoxal de crezut. Și pentru aceasta creștinii nu trebuie numai să fie convinși de credința lor, ci capabili să comunice și altora „oricând gata să dea un răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră”. Viața pascală a lui Cristos trebuie trăită mereu cu curajul mărturiei, deschiși „cu blândeţe şi bună cuviinţă” demonstrând cu propria „comportare” forța transformatoare a Evangheliei constatând în contradicții și suferințe. Dar este Evanghelia care ne învață „mai bine să suferiţi făcând binele decât făcând răul” (v. 17). Pentru aceasta misiune Isus l-a trimis pe Duhul Sfânt.

Evanghelia (In 14,15-21) este o continuare a lecturii din duminica trecută. Evanghelistul Ioan relatează cum în seară zilei de Joia Sfântă Isus ține un discurs lung de rămas bun. Astăzi îi invită pe discipolii săi să se apropie de marele mister care le va fi dezvăluit în următoarele zile. Ce se va întâmpla mâine cu învățătorul lor, cu grupul de discipoli, cei care îi vor urma învățătura care și-au pus speranța în el? Isus dă un răspuns la această mare preocupare a discipolilor. Promite pe Duhul Sfânt ca mângâietor. Adresându-se ucenicilor, le-a spus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului”. Spune că cei care cred în el nu vor rămâne niciodată singuri. Nu îi va lăsa orfani. Comunitatea Bisericii este realizată printr-o prezență – aceea a Duhului Sfânt – care continuă apropierea și revelația lui Cristos.

Este un apărător sau mângâietor, pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (din greacă profană paraklitos) înseamnă asistent legal, avocat al apărării: o persoană importantă ce intervine între judecător şi cel acuzat. Era un om – dincolo de orice suspiciune – care era ascultat şi respectat având capacitatea de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.

„Duhul adevărului… Voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi” (v. 17). Se vorbește astfel de o „coabitațiune”, în modul în care lucrează în noi și prin noi.

Duhul Sfânt este pentru noi acest apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței noastre. Duhul intervine pentru a ne sfătui, încuraja, consola și sprijinii în momentele dificile ale vieții noastre. Intervine și când ne confruntăm cu slăbiciunile noastre proprii, spunând: „Nu sunt capabil!” Iar el ne spune: „Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine!” Ne aduce necontenit la trezire. Duhul are ca ieșire ruinarea acuzatorului și a lumii păcătoase. Va lansa acuza împotriva lumii și va fi mângâietorul comunității, dându-i chiar forța lui Dumnezeu.

Să-i mulțumim lui Cristos, cel care ne dă pe Duhul Sfânt, mângâietorul sau apărătorul creștinilor.



[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].





vineri, 19 mai 2017

† Duminica a 6-a a Paştelui (A): „Eu nu vă voi lăsa orfani…” [21.05.2017]

Duhul adevărului - „Paraklitos


Evanghelia Ioan 14,15-21: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Voi însă mă veţi vedea; pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui”.


Omilie


Când citim cartea Faptele Apostolilor, descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a Evangheliei. Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Ea dă îndrăzneală, promisiune certă. Toate acestea nu se întâmplă fără persecuţie. Este moartea diaconului Ştefan. Dar nimic şi nimeni nu putea opri înaintarea cuvântului lui Dumnezeu. Diacon Filip este trimis în Samaria, nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice. Toate acestea le-a împlinit în legătură cu cei care i-au încredinţat această misiune. Cei din urmă vin de la Ierusalim să autentifice lucrarea sa.

Trebui să ştim că Samaria este o regiune dispreţuită. Evreii evlavioși evitau să-i frecventeze pe samariteni şi nu vorbeau cu ei. Aceștia din urmă erau considerați drept infideli ai Dumnezeului lui Israel. Dar atinși de harul, se convertesc şi sunt botezaţi. Este o sărbătoare a Rusalii pentru samariteni. E adevărat, noi trebuie să dăm mulţumirile pentru lucrurile făcute de Dumnezeu. În ochii Domnului, nimeni nu e nevindecabil. Asemenea lui Filip, suntem trimiși să împlinim gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.

În a doua lectură, sfântul Petru care se adresează creştinilor care se confruntă cu calomnia şi persecuția. Apostolul le indică linia de conduită ce ține legat de el. Nu trebuie să renunţe la a fi martor ai credinţei. Dar trebuie să reacţioneze cu blândețe împotriva atacurilor respectând pe duşmani. În timp ce scria epistola sa, unii dintre creștini au negat credinţa lor, deoarece le era frică de pericol. Ascultând acest mesaj a lui Petru, cum să nu te poți gândi la mulţi creştini care astăzi sunt persecutaţi pentru Evanghelie? În această lume de astăzi avem de mărturisit angajamentul nostru faţă de Cristos. Şi pentru aceasta misiune el ne-a trimis pe Duhul Sfânt.

Această promisiune am auzit de la Isus în momentul în care el se pregăteşte pentru a „trece din această lume la Tatăl său”. Adresându-se discipolilor săi, le-a spus: „eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”. Acest apărător, pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (în greacă paraklitos) înseamnă o persoană importantă ce intervine între judecător şi acuzat. Era un om dincolo de orice suspiciune care era ascultat şi respectat; el avea capacitatea de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.

Duhul Sfânt este pentru noi acest „paraclet”, acest apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței noastre. Vedem în toate zilele că Biserica este luată în râs de către cei care iau o poziție împotriva orientărilor care sunt contrare Evangheliei lui Cristos. Dar Duhul Sfânt intervine pentru a ne sfătui, pentru a ne încuraja, pentru a ne consola și pentru a ne sprijinii în momentele dificile ale vieții noastre. Ne împinge necontenit la trezire și la inițiativele eliberatoare.

Apostolul Petru ne spune că trebuie să fim gata întotdeauna să explicăm celor care ne cer cont pentru speranța care este în noi. Dar pentru a răspunde la această chemare, avem nevoie de Duhului Sfânt. El este aici, de partea celor care sunt loviți din cauza credinţei lor în Isus Cristos. El intervine și când ne confruntăm cu slăbiciunile proprii, spunând: „Nu-s capabil”. Iar el ne spune: „Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine”.

Această evanghelie se alătură diecezei noastre care este spre sfârşitul acestui sinod. De doi ani, am reflectat cum să fim „discipoli” şi „misionari”. A fi discipol este a-l primi pe Cristos, a-l asculta, a ne lăsa conduși de el. A fi misionar este a fi trimis să anunți Evanghelia. Dar, ca și diaconul Filip, să-l descoperi că Domnul ne-a precedat în inimile celor care sunt pe drum.

Această chemare a Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să fie plină de bucurie. Este o veste bună. Dumnezeu ne invită la acest „ospăț sărbătoresc de nuntă”: este o invitație la fericire şi vrea ca aceasta să se vadă în viaţa noastră. Peste câteva zile va fi ziua de Rusalii. Suntem invitaţi să-l primim pe Duhul Sfânt şi să răspundem la iubirea lui Cristos care s-a dat pe sine însuși pentru mântuirea lumii. Să ne rugăm pentru ca el să ne transforme adânc în interiorul nostru spre a ne ajuta să trăim şi să iubim asemenea ca el și cu el. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceza pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6847-homelie-du-6eme-dimanche-de-paques-7/).

marți, 16 mai 2017

Aruncând plasa...





 
„Doamne, tu ești singura încredere deplină,
ca marea înainte mea şi în a cărei plasă mi-am aruncat viaţa.
Chiar dacă până acum nu am prins nimic,
chiar dacă uneori nu am voință,
eu ştiu, Doamne,
ca dacă am forța de a arunca încontinuu această plasă,
voi găsi sensul adevărului”.

(Olivero E., L’amore ha già vinto.  Pensieri e lettre spirituali, Ed. San Paolo).



duminică, 14 mai 2017

Am căutat adevărul, iubindu-te



Am căutat adevărul
cu Necunoscutul lui Manzoni.
Am căutat adevărul
printre scrisorile lui don Milani.
Am căutat adevărul
curios în viața lui Gandhi.
Am căutat adevărul
în Confesiunile sfântului Augustin.

Am căutat adevărul
în predicile lui don Mazzolari.
Am căutat adevărul
plângând cu Iob pe o grămadă de bălegar.
Am căutat adevărul
fugind de acasă, cu partea mea de moștenire,
ca fiul risipitor.
Am căutat adevărul
în poeziile lui Tagore.
Am căutat adevărul
în Cugetările lui Pascal.

Am căutat adevărul
în „floricelele” sfântului Francisc.
Am căutat adevărul
în Allegretto din Simfonia a șaptea de Beethoven.
Am căutat adevărul
rătăcind lunatic.
Am căutat adevărul
în ochii scufundați
și acum sticloși lui Brambilla,
moartă de SIDA în mâinile mele.

Am căutat adevărul
în rozaliile pe care sfânta mamă
le recita pentru mine,
preotul mult diferit de preotul
care ținea în capul său.
Am căutat adevărul
în Parcul Lambro,
în anii optzeci,
asistând tineri ori-și-unde.

Am căutat adevărul
în comentariile biblice, admirabile,
ale cardinalului meu de Milano.
Am căutat adevărul
în călătoriile pelerinului Wojtyla.
Am căutat adevărul
în filosofiile lui Toma de Aquino.
Am căutat adevărul
în istoriile ultime
ale dezmoșteniților.
Am căutat... uneori în oboseală,
alteori în răbdare,
câteodată în obscuritate,
alteori în tăcere.

Noaptea îngenuncheat
în camera mea
recitam Completoriu.
Am simțit bătând în inima mea.
Am spus: intră.
Eram adormit și obosit.
După câteva minute
mi-am dat seama cine era.
„Sunt credința!
Știu că m-ai căutat
pentru o lungă perioadă de timp…
Știi bine și tu că credința nu se caută
unde nu e... pentru că
credința e El... și El este...
irumpere, gratuitate,
minunăție...
El este cel care a zis:
„Căutați adevărul, iubindu-l!
Nu mai încerca.
Așteaptă că sosește.
Am venit să ți-o spun.
Aprinde lampa și stinge
raționamentele din capul tău.
Pentru că El intră din inimă.
Este unica poartă prin care poți să-l primești!”


[don Antonio Mazzi, Preghiere di un prete di strada; tradus din limba italiană pr. Isidor Chinez].