† Schimbarea la fața a Domnului (A): În gloria lui Dumnezeu [duminică, 6 august 2017]

Schimbarea la față a lui Cristos - de Francesco Zuccarelli. 

În gloria lui Dumnezeu

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (6 august 2017)

Lecturi: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9.

Omilie

Astăzi este sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului: este unul dintre evenimentele cele mai importante din viaţa lui Cristos, manifestarea misterului care ascunde omul, Isus din Nazaret, în gloria lui Dumnezeu.

În prima lectură luată din Cartea lui Daniel (Dan 7,9-10.13-14), profetul, după ce a prezentat viziunea despre cele patru animale, acum prezintă viziunea „unui fiu al omului”: este ființa umană. Probabil mesajul acestor viziuni este că într-o lume dominată de violență – aceste animale sunt simbolul puterilor antice ale Orientului ce se ocupă cu războiul – doar într-o lume în care prevalează binele și armonia se dă posibilitatea  supraviețuirii omului. Trebuie să vedem vestea cea bună pe care ne-o dă: se anunţă judecata marilor imperii, eliberarea poporului Domnului şi venirea împărăţiei sale. „S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise” (v. 10). Și „iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului!” (v. 13). Semnificația acestei expresii este exprimarea simbolului: apariția unei ființei umane în comparație cu cele precedente – patru bestii. Acestea urcau din profundul abisului, adică al răului. Fiul Omului venea din cer, adică dintr-un loc al binelui, de la Dumnezeu, din lumină. Se face referință la „norii cerului”. El este cu Dumnezeu pe norii cerului, în plinătatea gloriei sale. După cum animalele sunt imaginii ale împărățiilor păgâne, duşmanii lui Dumnezeu, la fel omul –  „fiul omului” [bar nashà] în aramaică, limba lui Daniel – exprimă prietenii Domnului, adică cei drepți. În literatura iudaică și în Noul Testament acest text desemnează figura Mesiei, adică a lui Isus Cristos, „Fiul Omului”, refuzând să se lase închis într-o definiție prea rigidă a misiunii sale (spre exemplu cea politică). El este un om ca alți oameni, dar cu „totul altul”. Această relatare ne pregăteşte pentru evenimentul Transfigurării – Schimbării la față a Domnului.

În cea de-a doua lectură (2Pt 1,16-19), apostolul Petru încearcă să răspundă la câteva probleme din prima comunitate creștină,  tulburată de învăţăturile falșilor  înțelepți. Avem mărturia lui Petru cu privire la schimbarea la față a Domnului. El ține să precizeze că cuvântul său nu are nimic de a face cu povestirile imaginare, cu „basme bine ticluite”, care în greacă vine redat cu termenul mythoi, în românește „mit”. Mitul vine prezentat ca rodul al imaginației umane. Petru revindecă forța autenticității mărturiei sale: „Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt” (v. 18). „Noi am contemplat… noi am auzit...” Este descoperirea adevăratului Cristos, acea „candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (v. 19).  În lumina mărturisirii lui Petru, noi creştinii de astăzi credem că Isus a fost transfigurat şi înviat; avem încredere în mărturia apostolilor care au văzut gloria sa. Manifestarea lui Cristos este o probă și o confirmă „cuvântul profetic”, adică toată Scriptura care vorbește despre Mesia.

În Evanghelie după Matei (Mt 17,1b-9), schimbarea la față are loc după prima vestire a morţii lui Isus (Mt 16,21). Această vestire tulbură capetele discipolilor, mai ales a lui Petru (Mt 16,22-23). Aşteptau un mesia glorios. Crucea era o piedică pentru a crede în Isus. Schimbarea la față unde Cristos apare glorios pe vârful muntelui, era pentru ei un ajutor ce putea depăşi trauma crucii şi descoperind pe adevăratul Mesia. Într-o dimineaţă, Isus ia cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi urcă pe munte înalt. Trebuie să ştiţi că în Biblie, munte reprezintă locul de apropiere a lui Dumnezeu şi de întâlnirea cu el. Isus vrea să le dea un semn care să le permită să reziste în faţa încercărilor. El ştie că are de luptat cu ucenicii ca să-și schimbe mentalitatea, deoarece ei încă se gândeau să-l urmeze pe un Mesia eliberator, politic, care se ocupă de restaurarea monarhiei în Israel. Pentru a-i ajuta să realizeze această schimbare, el le va arăta o parte din splendoarea sa divină.

Acolo apostolii descoperă pe Isus transfigurat și luminos. Fața sa devine așa de radiantă şi hainele așa de luminoase că Petru e uimit în fața acestei revelații și are o reacție spontană. „Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie” (v. 4). Simbolul cortului, după cum se știe, are o valoare profundă îndreptată spre prezenta lui Dumnezeu [aluzie la shekinah în ebraică – „prezența” divină]. Petru tinde să pună pe același plan Cuvântul lui Dumnezeu pentru Moise – legea, pentru Ilie – profeția, pentru Isus – Evanghelia. Dar, iată că răsună vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (v. 5). Glasul Domnului corectează această interpretare și îi dă numai lui Cristos valoarea de „cort” al prezenței divine. Este important pentru noi acest cuvânt: „Ascultați-l!” Trebuie să ascultăm de Isus. Nu este cuvântul papei, nici al episcopilor nici al preoţilor; este cuvântul lui Dumnezeu însuşi spus nouă tuturor…

Miraculosul în schimbarea la faţă este că un om cu un trup ca al nostru răspândeşte o lumină divină. Peste un timp discipolii vor vedea un Cristos desfigurat care geme sub lovituri de ură… Un Isus atât de desfigurat în agonia sa, încât Evangheliile spun că a transpirat sânge… Atât de suferind încât se adresează Tatălui în rugăciune: „Tată, dacă este posibil, îndepărtează acest potir de la mine!” Cristos, a cărui faţă avea să fie desfigurată de suferinţă, vrea să le spună discipolilor: va veni cu siguranţă ziua învierii, dar mai întâi trebuie să trec obligatoriu prin moarte. Dar iată, acum vă arăt rezultatul acestei „treceri” a învierii: chipul meu este transfigurat de iubirea Tatălui.

Celebrul „vicar” a lui Bernanos declară: „Eu nu sunt ambasadorul lui Dumnezeu asupra filosofilor. Eu sunt slujitorul lui Isus Cristos”.  Nu este suficient să fim „religioși”, trebuie să fim „creștini”, adică martori ai lui Cristos și ai iubirii sale.

Putem spune deci că schimbarea la faţă a fost o modalitate folosită de Dumnezeu pentru a-i scoate pe discipoli din criza de credinţă prin care treceau. Cauza crizei credinţei lor era modul în care vedeau oamenii şi lucrurile de lângă ei. Dumnezeu i-a ajutat să iasă din această situaţie luminându-le vederea: să vadă lumea cu ochii lui Dumnezeu. Văzută de jos, în lumina umană, obişnuită, persoanele şi lucrurile pot părea plicticoase, banale ori respingătoare. Dar văzute de sus, în lumina divină, aceleaşi persoane şi aceleaşi lucruri devin mai strălucitoare, mai plăcute. Experienţa vederii adevăratei naturi a persoanelor şi lucrurilor poate fi numită o experienţă a transfigurării, a schimbării la față. Să ne ajute, Domnul, să vedem lucrurile de sus, din lumina lui Dumnezeu!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Schimbarea la față a Domnului (A) : „Ascultați-l…” [06.08.2017]

Transfiguration by Lodovico Carracci.

Evanghelia Matei 17,1b-9: În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Omilie

În această sărbătoarea a Schimbării la faţă a Domnului, liturgia ne propune textele biblice care ne vorbesc de gloria lui Dumnezeu. Primul este luat din Cartea lui Daniel din Vechiul Testament. Este un text puțin cam derutant pentru cei care-l descoperă; dar trebuie să vedem vestea cea bună pe care ne-o lasă el: anunţă judecata imperiilor mondiale, eliberarea poporului lui Dumnezeu şi venirea împărăţiei sale. Această relatare ne pregăteşte pentru evenimentul Transfigurării – Schimbării la față.

În a doua lectură, avem mărturia apostolului Petru. El ține să precizeze că cuvântul său nu are nimic de a face cu povestirile imaginare. El revindecă cu o forță autenticitatea mărturia sale: „Noi am contemplat… Noi am auzit...”. Noi creştinii de astăzi credem în Isus transfigurat şi înviat pentru că avem încredere în mărturia celor care au văzut gloria sa.

Cu Evanghelia intrăm în evenimentul Schimbarea la faţă. Isus a luat cu el pe Petru, Iacob şi Ioan; şi i-a dus pe un munte înalt. Trebuie să ştiţi că în Biblie, munte reprezintă locul de apropierea de Dumnezeu şi de întâlnire intimă cu el. Este de fapt locul de rugăciune în prezența lui Dumnezeu. Acolo apostolii descoperă pe Isus transfigurat și luminos. Fața sa devine așa de radiantă şi hainele așa de luminoase că Petru e uimit. El voia să rămână aici pentru a fixa acest eveniment.

Dar, iată că răsună vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu preaiubit. Ascultați-l!” Acest cuvânt este important. Noi trebuie să ascultăm de Isus. Nu este cuvântul papei nici a episcopilor nici a preoţilor; este cuvântul lui Dumnezeu însuşi spus nouă tuturor. Este important, chiar şi în timpul vacanţelor. Domnul este în centrul vieţilor noastre, a răgazurilor şi a grijilor noastre. Dar prea adesea suntem în altă parte. Organizăm viaţa noastră în afară de el.

Suntem discipolii lui Cristos, suntem chemaţi să fim persoane care ascultă de glasul lui şi care ia în serios cuvintele sale. Pentru a asculta de Isus, trebuie să fim aproape de el, este nevoie să-l urmăm, este necesar să-i primim învăţătura sa. Ceea ce făceau mulţimile din Evanghelie care-l urmau pe drumurile Palestinei. Mesajul pe care îl transmitea era învăţătura Tatălui. Această învăţătură, noi putem s-o găsim în fiecare zi în Evanghelie; când noi o citim, este chiar Isus care ne vorbeşte, Cuvântul său pe care noi îl ascultăm.

În acest episod al Schimbări la față, găsim două momente semnificative: urcarea şi coborârea. Domnul ne cheamă departe, pentru a urca pe munte. Să ne înțelegem: nu este a face alpinism, dar a găsi un loc de liniște și de reculegere pentru a percepe mai bine vocea Domnului.  Ceea ce facem în rugăciune. În timpul verii, mulţi aleg să-şi petreacă câteva zile într-o mănăstire. Au nevoie de acest timp de reînnoire pentru viaţa lor creştină.

Dar nu putem sta aici. Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune ne determină „să coborâm” de pe  munte. Suntem invitaţi să ne întoarcem jos, în câmpie şi să ne alăturăm lumii din care trăim. Găsim pe cei împovăraţi de greutatea poverii, a bolii, a nedreptăţii, a ignoranţei, a sărăciei materiale şi spirituale.

Suntem trimiși pentru a fi martori şi mesagerii speranţei care ne însuflețește. Acest cuvânt pe care l-am primit trebuie să crească în noi. Nu se realizează în noi dacă nu-l proclamăm. Dacă l-am acceptat, nu pentru a fi păstrat dar pentru a-l da la alții; aceasta este viaţa creştină: să-l primim pe Isus şi să-l dăm la alții.

În câteva zile, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului. Ea este aici pentru a ne invita să ascultăm de Isus şi în fiecare zi să facem ceea ce ne va spune el. Într-adevăr putem să avem încredere în ea. Cu ea vom învăța „să urcăm” prin rugăciune. După ce am fost impregnați de Iubire care este în Dumnezeu, ne putem „cobor” pentru a comunica acestei lumii care într-adevăr are nevoie de dragoste. Cu Cristos şi cu Maria vom aduce mărturie, vom da roade.

Să facem din propriile noastre cuvinte acest cântec: „Merge-ți în piețele lumii și în piețele din fața bisericii… Merge-ți în piețele lumii, aici căutați-mi prietenii!” Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6983-fete-de-la-transfiguration-du-seigneur/).

Speranţa! O ţinusem moartă în braţele mele…

„Totul este bine. Nu credeam că e posibilă resemnarea. Şi nu este resemnarea care a venit de fapt. Nu este în natura mea… Nu sunt resemnată, sunt fericită. Nu doresc nimic. Speranţa! O ţinusem moartă în braţele mele… Iată că îmi este dată. Nu-mi este împrumutată de data aceasta, dar îmi este dată. O speranţă vie, numai a mea, care nu se aseamănă cu ceea ce filozofii numesc astfel, mai mult decât cuvântul iubire seamănă cu persoana iubită. O speranţă care este carne din carnea mea. Este un lucru care nu se poate exprima. Ar trebui cuvinte de copilaş”. (Bernanos Georges, Journal d'un curé de campagne, 1165, în Bernanos G., Oeuvres romanesques suivies de Dialogues des carmélites, Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961; tradus din limba franceză de I.C.).

Strigăt în pustie

Cu chiotele-ţi de lumină
şi cu-adâncul ochilor de mare,
cu urnele în lut ce ţi le lasă
nenumăratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tău pământ,
te chem:
vino, Lume,
vin'.
Adie-mi în ureche gânguritul de izvoare,
la cari în miez de noapte
nevăzuţi de nimeni strugurii
desprinşi din viţe ţi s-adună
să-şi umplă boabele de must,
şi-apoi – cu dărnicia ta de moarte
vino,
Lume,
vin'.
Şi răcoreşte-mi
fruntea-nfierbântată
ca nisipul dogorât
pe care calcă-ncet, încet
prin pustie un profet.

[1921]

(Blaga Lucian, Pașii profetului).

Sfântul Alfons de Liguori este napolitanul cu inteligența cea mai profundă...

Sfântul Alfons de Liguori (1696-1787).

„În istoria Bisericii,

el este napolitanul cu inteligenţa cea mai profundă,

după anul 1500, aşa cum a fost Toma după anul 1000...

El a pus pe buzele tuturor, chiar şi a analfabeţilor,

cuvintele sfintei Tereza de Avila şi ale sfântului Ioan al Crucii.

El a transmis oamenilor termenii

cei mai înalţi în formulele cele mai simple,

sentimentele cele mai extatice în limbajul obişnuit.

A creat, în cei simpli, o inimă de sfinţi şi mari sfinţi”.

(G. de Luca, San Alfonso il mio maestro, pag. 131, 

în T. Rey-Mermet, Il santo del secolo dei lumi, Alfonso de Liguori,

Città Nuova, Roma 1983, 825).