 |
| Isus vindecă un lepros (Mc 1,40-45). |
Suferința și milostivirea
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 februarie 2018)
Lecturi: Leviticului 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33;
11,1; Evanghelia
Marcu 1,40-45.
Evanghelia Marcu 1,40-45:
În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a
spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă
şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!” Şi
îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci,
avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui
nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele
poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, ieşind, a început
să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să
intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la
el de pretutindeni.
Omilie
În această duminică, Isus dă
dovadă de milostivire față de suferința umană. Este trimis de Dumnezeu să
elibereze din sclavie pe orice om.
Cuvântul lui Dumnezeu vine propus
din Cartea Leviticului (Lev 13,1-2.45-46): este un manual
liturgic al preoției levitice; este o introducere la Evanghelia lui Marcu unde Isus
vindecă un lepros. Nu este prea mult citată această carte. Nu vom putea să
înțelegem importanța acestui miracol dacă nu vom cunoaștem contextul la care
Cristos face apel, căci prescriile Legii din Levitic privesc leproșii din toate
timpurile. Termenul ebraic – negàh, în românește „a lovi” – indică
lepra: un sinonim cu o „lovitură” cu care Dumnezeu lovește pe păcătos. Prezintă
o boală nimicitoare: lepra care distruge persoana umană. Trăiește leprosul, dar nu există. Nu are chip, căci trebuie să-și
acopere fața. Nu are voce, trebuind să strige pentru a se îndepărta; este de
neatins; trebuie să se ascundă pentru ca să nu se vadă. Este un blestemat. Cartea lui Iob definește lepra ca
„întâiul născut al morții” (Iob
18,13). Este boala cauzatoare de moarte și este cea mai gravă formă de
impuritate fizică pe care o poate suferi omul. „El să locuiască singur;
locuinţa lui să fie în afara taberei!” (v. 46). Legislația Leviticului apare
fără îndoială exagerată și crudă. La început este o măsură sanitară. Este
exclus din viața comunității. Separat de lume, viața lui coboară în mormânt. Aceasta
este problema omului: exclus de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, este lipsit
de posibilitatea de a aduce jertfă Domnului. În tradiţia biblică, această boală
va ajunge să aibă o semnificaţie religioasă şi morală. Leproşii erau supuşi
judecăţii şi controlului preoţilor. Vindecarea leprei era un fapt mişcător, care
era considerat ca o înviere din morţi, privit ca pe o minune. Chiar şi în acest
caz se cerea intervenţia preotului levit pentru ca să constate faptul că este
sănătos şi să-i dea o semnificaţie cultuală, prin oferirea unei jertfe aduse
lui Dumnezeu (cf. Lev 14,1-13; Mc 1,44).
Atunci vom putea să dăm glorie lui
Dumnezeu, nu numai la Liturghie, dar în tot ce facem: „fie că mâncaţi, fie că
beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (v. 31).
Este răspunsul dat de apostolul Paul la problemele ridicate de creștinii din
Corint (1Cor 10,31-33; 11,1): este
permis sau nu a mânca carne oferită idolilor? După ce a afirmat că nu există
idoli (1Cor 8,4), apostolul invită să
mergem dincolo de distincția „permis” și „oprit”, inspirându-se din
comportamentul carității și deci din preocuparea reală a adevăratului bine a
aproapelui. Paul îndeamnă să trăim simplu: să dăm glorie lui Dumnezeu: „să fiţi
fără vină înaintea iudeilor, a grecilor şi a Bisericii lui Dumnezeu” (v. 32),
adică să nu fie obstacole nici pentru convertirea iudeilor și a păgânilor;
interesul să fie pentru oameni spre a le purta mântuirea lui Cristos. Concluzia
lui Paul este clară: nu trăiți pentru sine ci pentru alții: „Fiţi imitatorii
mei aşa cum eu sunt al lui Cristos!” (v. 1). Astfel veți da glorie lui Dumnezeu
și creștere Bisericii prin milostivirea Domnului.
Evanghelia de astăzi după sfântul
Marcu (Mc 1,40-45) povestește despre vindecarea unui lepros. Lepra sau
boala lui Hansen îi mutilează trupul şi îi desfigurează faţa omului. Istoricul
Joseph Flavius – care a trăit în timpul când se redactau evangheliile – a scris
că bolnavii de lepră „erau socotiţi întru totul asemenea cadavrelor” (Antichităţi iudaice III,11,3). Nu putea
fi atins. Prezenţa leproşilor în comunitate constituia un pericol de
contaminare. Desfigurat fizic, leprosul era considerat ca unul care a fost
lovit de Dumnezeu datorită unui păcat extrem de grav. Rabinii învăţau că la
originea oricărei boli se află o crimă a cărei dimensiune se putea deduce din
gravitatea bolii. Leprosul este aşadar un om necurat, lovit de Domnul.
Povestind întâlnirea lui Isus cu
leprosul, evanghelistul nu ne spune că acesta ar încalcă prescripțiile legii cu
privire la boala sa. Isus intră într-o localitate. Se apropie de el un lepros
care merge direct la el, i se aruncă în genunchi la picioarele. Își spunea în
sine că este cineva care îl poate vindeca, că este omul lui Dumnezeu. „Dacă
vrei, poţi să mă cureţi” (v. 40). Isus nu se păzește, nu îi este teamă. Întâlnirea
cu un lepros însemna molipsire. Cristos se oprește în fața durerii și îl ascultă.
Leprosul și-a pierdut totul; se prezintă în faţa lui Isus fără nimic, cu
mâinile goale, dar bogat în speranţă şi în încredere că va fi ascultat. Numai
Dumnezeu putea să-i purifice murdăria cauzată de lepră. Notează evanghelistul
că lui Isus i s-a făcut milă. În unele manuscrise citim că Isus „s-a
încruntat”, văzându-l pe acel sărman cu trupul desfigurat, s-a indignat, n-a
putut suporta o astfel de situaţie. Era un bolnav. Nu spune: „să mă vindeci”,
căci convingerea lui este aceasta, că lepra, mai mult decât o boală, este un
semn murdar care îl separa pe om de restul comunității, şi totodată era semnal
că Dumnezeu l-a îndepărtat de la inima și de la iubirea sa. Isus trece peste
prescrierile rituale; vorbește cu omul bolnav, îl atinge. Relatarea evanghelică
dobândeşte o semnificaţie precisă: Cristos îl atinge pe unul care nu trebuia
nici să fie atins. Împărăţia lui Dumnezeu nu ţine cont de barierele dintre
curat şi necurat: el le depăşeşte. Nu există om care trebuie primit şi om care
trebuie evitat, oameni apropiaţi şi oameni îndepărtaţi, oameni cu drepturi şi
oameni fără drepturi. Toţi sunt iubiţi de Dumnezeu. În faţa bolnavului lui Isus
i se face milă, îşi întinde mâna binefăcătoare şi îl atinge: îi redă sănătatea;
împlinește minunea. Miracolul este un semn pentru toţi, o mărturie: leprosul
este vindecat şi trimis la preoţi pentru a le oferi și lor posibilitatea de a-l
cunoaște pe Domnul. Nu-i rămâne decât să reintre în comunitate și să se
întoarcă sănătos la casa sa, povestind oriunde și tuturor milostivirea lui Isus
față de cei bolnavi. Cristos permite celor excluși, bolnavilor să poată fi din
nou acceptați în comunitate și primiți de Dumnezeu.
Concluzia evanghelistul Marcu
ţine să noteze: „Şi oamenii veneau la el de pretutindeni” (v. 45). Mâna lui
Isus se întinde spontan spre un gest de vindecare. El este salvatorul,
mântuitorul trimis de Dumnezeu. Împărăţia sa nu ţine seama de piedicile pur și
impur, ci le depăşeşte. Isus este semnul acestei iubiri divine care nu face
deosebire între oameni.
Maica Tereza de Calcutta susținea că „nu sunt leproși.
Și lepra se poate curăți!” Potrivit maicii Tereza nu sunt leproşi, ci toţi sunt
fii lui Dumnezeu şi fraţii ai noştri. Cu toate acestea boala lui Hansen – lepra
– „când loveşte pe cineva” poate și trebuie să fie vindecat prin milostivirea
oamenilor.
Creștinii se pot apropia de cei
care suferă dându-le ceea ce au primit: un gest simplu – a le „întinde mâna”. Poate
fi de mare ajutor, învingând în sine dispreţul şi repugnanţa faţă de bolnavi și
cerându-i lui Dumnezeu darul vindecării și cel al milostivirii…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu