sâmbătă, 14 aprilie 2018

† Duminica a 3-a a Paştelui (B): Dumnezeu milostiv ce iartă păcatele [15 aprilie 2018]

Isus le apăru discipolilor - „Pace vouă!” – cu Harry Anderson.
Dumnezeu milostiv ce iartă păcatele
 pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a; Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi

Omilie

Suntem în timpul Paștelui. Liturgia continuă să mediteze despre Cristos cel înviat. Reînnoiește invitația de a privi cu insistența la bogăția iubirii misterului pascal rezumând în sine toată lucrarea creației și a mântuirii. Iertarea păcatelor în iubirea lui Cristos este firul călăuzitor al acestei duminici. Lecturile de astăzi continuă să repete: Isus a înviat cu adevărat și trăiește pentru totdeauna. 

Prima lectură – luată din Faptele Apostolilor (Fap 3,13-15.17-19) – poartă la începuturile istoriei Bisericii din Ierusalim. Petru a împlinit o minune: „Argint și aur nu am, însă ceea ce am, accea îți dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!” (Fap 3,6). Este vindecarea ologului ce ședea lângă Poarta cea Frumoasă a templului cerând de pomană. Pentru a înțelege acest miracol Petru trebuie să anunțe pe Cristos cel înviat în fața mulțimii. Este dovada puterii lui Isus care continuă, într-un mod nou, lucrarea de restaurare a omenirii. „Dumnezeul […] l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat” (v. 13). „Dumnezeu l-a înviat din morţi […] noi îi suntem martori” (v. 16).  Este kerigma pascală,  adică mesajul biblic că Domnul Isus, cel mort şi înviat, este mântuitorul lumii, iar „noi” suntem martori ai acestei vești. Unul dintre ei este și Petru. „Convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!” (v. 19), mărturisește el. Este același apel repetat în timpul Postului și care vine rechemat de timpul pascal. „Schimbați-vă viața” „pentru ca păcatele voastre să fie iertate” cât timp durează acțiunea de reînnoire a lumii prin sacramente.


vineri, 13 aprilie 2018

Este nevoie de model...



„Cu vorbele oamenilor nu se face nimic. 
Pe planul divin este nevoie de har 
şi la nivelul oamenilor este nevoie de exemplu”. 

(don Lorenzo Milani)

miercuri, 11 aprilie 2018

Flăcări de foc...

Sfânta Gema Galgani (1878-1903).


„Eram în seara de 8 iunie 1899, 
când, dintr-o dată, 
am simţit o durere interioară pentru păcatele mele... 
A apărut Isus, care avea toate rănile deschise; 
dar din acele răni nu mai ieşea sânge, 
ieşeau un fel de flăcări de foc, 
care au venit în contact cu mâinile mele,
picioarele mele, inima mea. 
Am simţit că mor...”. 

(sursă: http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp).

marți, 10 aprilie 2018

Sfințenia este aceasta...




A fi sărac cu inima este 
a reacţionea cu umilă blândețe, 
a ști să plângi cu alţii, 
a caută dreptatea cu foame şi sete, 
a privi şi a lucra cu milostivire: 
aceasta este sfințenia”. 

(papa Francisc; sursă: https://twitter.com/Pontifex_it, 10 aprilie 2018).

luni, 9 aprilie 2018

Exortaţia apostolică a papei Francisc „Gaudete et exsultate” (rezumat)



Mai mult: Antonio Spadaro: https://www.laciviltacattolica.it/articolo/gaudete-et-exsultate/ 9 aprile 2018


Luni, 9 aprilie 2018, a fost prezentată la Sala de presă a Sfântului Scaun exortaţia apostolică a papei Francisc „Gaudete et exsultate”. Un îndemn apostolic prin care să răsune încă o dată, într-o lume grăbită şi agresivă, chemarea universală la sfinţenie: acesta este scopul declarat al exortaţiei apostolice a papei Francisc „Gaudete et exsultate” despre chemarea la sfinţenie în lumea contemporană, prezentată astăzi la Sala de presă a Sfântului Scaun. 

Începutul exortaţiei: îndemnul la bucurie şi chemarea la sfinţenie 

[1] „Gaudete et exsultate!” – „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie!” (Mt 5,12), spune Isus celor persecutaţi şi umiliţi pentru cauza sa. Domnul cere totul şi ceea ce oferă este adevărata viaţă, fericirea pentru care am fost creaţi. El ne vrea sfinţi şi nu se aşteaptă să ne mulţumim cu o existenţă mediocră, apoasă, inconsistentă. În realitate, chemarea la sfinţenie este prezentă în diferite feluri încă din primele pagini ale Bibliei. Domnul o propune în felul următor lui Abraham: „Umblă în faţa mea şi fii neprihănit!” (Gen 17,1). [2] Nu trebuie să ne aşteptăm aici la un tratat despre sfinţenie, cu multe definiţii şi deosebiri care ar putea să îmbogăţească această temă importantă sau cu analizări care s-ar putea face cu privire la mijloacele de sanctificare. Ţelul meu modest este să fac să răsune încă o dată chemarea la sfinţenie, urmărind să o concretizăm în contextul actual, cu riscurile, provocările şi oportunităţile sale. Pentru că Domnul ne-a ales pe fiecare dintre noi „ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în iubire” (Ef 1,4). 

Sinteza exortaţiei apostolice 

Se devine sfinţi trăind fericirile evangheliei, o cale regală pentru că este „contracurentului” în raport cu direcţia lumii. Devin sfinţi cu toţii, pentru că Biserica a învăţat întotdeauna că sfinţenia este o chemare universală şi la îndemâna oricui, după cum dovedesc numeroşii sfinţi „de la uşa de alături”. Viaţa de sfinţenie este, totodată, strâns legată de viaţa de milostivire, „cheia cerului”. Prin urmare, sfânt este cel care ştie să se lase mişcat şi se mişcă la rândul său pentru a-i ajuta pe cei săraci şi a vindeca formele de mizerie. Cel care respinge „elucubraţiile” vechilor erezii mereu actuale şi cel care, pe lângă toate celelalte, într-o lume „accelerată” şi agresivă, este capabil să trăiască cu bucurie şi simţul umorului”.


duminică, 8 aprilie 2018

Marele Pescar - de Lloyd C. Douglas





https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2018/04/marele-pescar-de-lloyd-c-douglas.pdf



MARELE PESCAR



Capitolul I.



Era pe la ameaza zilei liniştite de vară timpurie, în munţii din miazăzi ai Arabiei. Peste domeniul bine păzit al regelui, aflat la o milă deasupra Mării Moarte şi la vreo douăsprezece mile depărtare de aceasta, se adunaseră de prin împrejurimi mase de nori alburii ce atârnau neclintiţi dintr-un plafon azuriu de cer îndepărtat. Fusese o iarnă neobişnuit de grea, cu căderi masive de zăpadă, nu doar peste pământurile regelui, dar şi pretutindeni în ţară. Avea să fie un sezon îmbelşugat pentru toată lumea, ciondănelile inter-tribale şi nemulţumirile fiind astfel reduse la minimum. Arabia anticipa o vară relativ paşnică.



Privit de la intrarea principală a taberei regale, platoul vălurit oferea o păşune bogată pe care vreo mie de oi proaspăt tunse, nepăsătoare la încercările zadarnice şi supărătoare ale mieluşeilor flămânzi de a mai stoarce un strop de lapte, păşteau cu sârg, ca şi când un oarecare instinct le avertiza că următorul sezon avea să fie secetos şi deci aducător de foamete.